Născut în Cahul (Basarabia) într-o familie de colonişti germani, poetul Robert Eisenbraun (1920-2004) îşi aşează încă de la debut cariera literară sub semnul luptei naţionale: prima sa poezie, publicată în revista liceului „Ioan Vodă” din Cahul, are ca subiect Unirea Principatelor Române. În 1936 debutează editorial cu placheta de versuri Melancolie, urmând În zodia
Festivalul internațional Bookfest s-a deschis astăzi la ,,Moldexpo”. Salonul va fi deschis la Chișinău până pe 2 septembrie. Cele mai importante edituri din România și Republica Moldova prezente la această ediție își propun să consolideze dialogul cultural între editorii, autorii și publicul de carte în limba română, mai ales că Bookfest se suprapune cu Ziua […]
Editura Știința anunţă lansarea unei noi cărţi: „Paul GOMA. Cuvântul basarabeanului răzvrătit” un volum de carte din Colecția Personalitați notorii. Prefață, selecție și coordonare de Aliona Grati. Lucrarea face parte din colecţia de carte „Personalităţi notorii”. În cele patru compartimente ale ei (I. Analize. Interpretări; II. Biblioteca Paul Goma (Cronici. Studii); III.
Editura Ştiinţa are o istorie de mai bine de o jumătate de secol, fiind cea mai veche instituţie editorială din spaţiul Republicii Moldova. Fondată în 1959 în cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei în scopul valorificării editoriale a rezultatelor cercetărilor ştiinţifice ale savanţilor din republică, Editura Ştiinţa a tipărit pe parcursul timpului mai mult de […]
Editura Ştiinţa, cea mai veche editură din ţară, are un portofoliu vast de carte științifică și de popularizare, enciclopedii, dicționare de ecologie, studii culturale, management, cultură, istorie, critică și istorie literară, literatură clasică și contemporană. Recent a lansat alte trei cărţi importante şi inedite. Romulus Cioflec „Pe urmele Basarabiei. Note și impresii
În anul 2015 Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, a implementat un nou proiect concurs de lectură cu genericul BĂTĂLIA CĂRŢILOR. Scopul concursului este de a stimula lectura în rândul copiilor şi adolescenţilor, de a promova cărţile de valoare destinate acestor categorii de vârstă. Participantul care va
Editura „Ştiinţa” îi invită pe consumatorii de artă, precum și pe toți cei interesaţi la lansarea cărții „Compoziţii tematice în sculptura moldovenească: anii 1940–2010”, autor Ana Marian, în cadrul căreia se va vorbi despre apariţia, evoluţia şi metamorfozele stilistice ale compoziţiei sculpturale ca gen în Basarabia. Evenimentul de lansare va avea loc astăzi, 5 martie,
Arealul carpatic a constituit o zonă favorabilă pentru manifestarea simbolului cromatic timp de milenii, conservând astfel dovezi concludente ale vieții spirituale a trăitorului sedentar. Fără o interpretare sistemică a fenomenului simbolului cromatic, nu vom reuși să construim și să întregim viața istorică, spirituală a poporului nostru. Cunoașterea simbolismului cromatic
Editura Ştiinţa anunţă despre lansarea volumului, Antologia Poezie europeană contemporană, de Valeriu Stancu. Antologia include un grupaj de versuri din câţiva importanţi poeţi europeni de azi. Volumul cumulează astfel o imagine sintetică a liricii contemporane scrisă în ultimii ani pe vechiul continent. Diferenţa de viziuni poetice (un avantaj al antologiei) se explică
Editura Ştiinţa invită la lansarea volumului „Oglinzile Cetății. Dialoguri de ieri și de azi (Iași – Chișinău)”, de Nicolae Busuioc unde vor participa acad. Mihai Cimpoi, scriitorii Nicolae Busuioc, Spiridon Vangheli, Arcadie Suceveanu, Nicolae Dabija, Vasile Romanciuc, Claudia Partole, Eugen Lungu, Iurie Colesnic, directorul Editurii „Știința” Gheorghe Prini, elevii de la