Autorii români Ioana Baetica Morpurgo şi Gabriela Adameşteanu vor participa la ediţia 2019 a Târgului Internaţional de Carte de la Leipzig, organizat în perioada 21 – 24 martie, anunţă Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN). „Autorii români – Ioana Baetica Morpurgo şi Gabriela Adameşteanu – vor participa la evenimente organizate de Reţeaua
Aproape 250 de biblioteci publice, majoritatea de la sate, au rămas în afara procesului de modernizare în cadrul programului Novateca, implementat de către IREX-Moldova. Modernizarea acestora urmează să implice eforturi comune ale agenților economici din localitate, autorităților locale interesate de dezvoltarea instituțiilor culturale din raza administrată. Potrivit
Biobibliografia „Ion Ungureanu”, dedicată regretatului actor de teatru și film, regizor, profesor, filosof al artei scenice și publicist, ex-ministru al Culturii, a fost lansată miercuri, 13 martie, la Biblioteca Națională a Republicii Moldova (BNRM). Lucrarea a fost elaborată în cadrul Proiectului editorial „Moldavica”, seria „Teatru și film”, inițiat de BNRM, iar
Editura „Ştiinţa” îi invită pe consumatorii de artă, precum și pe toți cei interesaţi la lansarea cărții „Compoziţii tematice în sculptura moldovenească: anii 1940–2010”, autor Ana Marian, în cadrul căreia se va vorbi despre apariţia, evoluţia şi metamorfozele stilistice ale compoziţiei sculpturale ca gen în Basarabia. Evenimentul de lansare va avea loc astăzi, 5 martie,
Gheorghe Florescu (n. 1944) a învăţat meşteşugul pregătirii cafelei de la Avedis Carabelaian, unul dintre celebrii cafegii armeni care mai existau în Bucureşti la sfârşitul anilor ’60. Devine el însuşi cafegiu şi totodată şef al magazinului de cafea şi delicatese din str. Hristo Botev 10, unde avea drept clienţi mari literaţi, actori sau medici bucureşteni, […]
Cea de-a IX-a ediţie a Festivalului „Zilele Creangă”, care se va desfăşura până la 4 martie la Chişinău, Iaşi, Târgu-Neamţ și Pipirig, va începe astăzi, 27 februarie, în capitala Republicii Moldova. La Chişinău evenimentele din cadrul Festivalului „Zilele Creangă” vor avea loc în zilele de 27-28 februarie. Directorul adjunct al Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion […]
Programul de lectură „Chişinăul citeşte” încurajează și promovează lectura ca mijloc de dezvoltare culturală şi creativă, valorifică lectura chişinăuienilor, orientează cititorul spre valorile literare şi artistice autohtone. Cărţile propuse pentru lectură în acest an sunt: Grădina de sticlă, autor Tatiana Țîbuleac, roman care „știe să alieze cruzimea observației și
Ludmila Uliţkaia este una dintre cele mai importante şi apreciate voci ale literaturii contemporane. Romanul Daniel Stein, traducător s-a vândut în peste două milioane şi jumătate de exemplare numai în Rusia. Apariţia lui a fost un eveniment în cele aproape douăzeci de ţări unde a fost tradus. Dovadă stau premiile literare decernate autoarei: Premiul Naţional […]
Biblioteca Națională a Republicii Moldova vă invită la lansarea cărții „Cântecele de acasă mă poartă prin lume” semnată de Mihai Ciobanu şi Tatiana Slivca, apărută la editura Prut Internațional. „Această carte este despre universul uman și artistic al interpretului Mihai Ciobanu, despre credință, care constituie barometrul echilibrului în toate aspectele vieții și
Librăria din Centru (bd. Ștefan cel Mare, nr.126) din Chișinău invită la lansarea albumului Eugeniu Ureche, ediție îngrijită de Petru Hadârcă. „Admirație și fascinație. Cred că astfel pot fi descrise impresiile trăite de cei care l-au văzut sau l-au auzit măcar o dată pe Eugeniu Ureche jucând în scenă sau recitând un poem. Vocea, puternică […]