10 milioane de dolari pentru o copie a primei cărți a lui William Shakespeare
O copie a primei cărți a lui William Shakespeare a fost vândută, la o licitație la New York, pentru suma de 9,98 milioane de dolari (7,6 milioane de lire sterline), transmite radioromaniacultural.ro
Există aproximativ 235 de exemplare ale cărții, dar se știe că doar puține versiuni complete se află în mâinile cumpărătorilor independenți. A fost vândută de Mills College din Oakland, California – un colegiu privat care o deține din anii 1960 -, iar identitatea cumpărătorului nu a fost cunoscută. Casa de licitații Christie’s din New York, unde a fost vândută, îi estimase valoarea între patru și șase milioane de dolari. „First Folio”, apărut în anul 1623, a reunit 36 de piese de teatru, iar 18 dintre ele nici nu ar fi fost cunoscute altfel. Fără publicarea sa, nu ar exista nicio copie a unor piese de teatru precum Macbeth, A douăsprezecea noapte, Iulius Caesar și Furtuna. Majoritatea celor 235 de exemplare cunoscute sunt incomplete.