Internațional Noutăți

Olimpiada de Lingvistică, în premieră pentru Republica Moldova

În Republica Moldova se va organiza, în premieră, Olimpiada de Lingvistică (OLRM), care se va desfășura în data de 19 martie 2022, la ora 15, în regim online.

Olimpiada are trei secțiuni: Secțiunea Exercițiu A – elevi din clasele a V-a -a VI-a ; Secțiunea Exercițiu B – elevi din clasele a VII-a -a VIII-a; Secțiunea Performanță – elevi din clasele a IX-a – a XII-a.

Pentru elevii participanți la secțiunile Exercițiu A (clasele a V-a și a VI-a) și Exercițiu B (clasele a VII-a și a VIII-a) va exista o singură etapă (națională), cea din 19 martie 2022. Aceștia vor avea de rezolvat 2 problemele (secțiunea Exercițiu A), respectiv 3 probleme într-un interval de 3 ore.

Pentru elevii participanți la secțiunea de Performanță (clasele a IX-a – a XII-a), vor exista 3 etape în urma cărora se va selecta echipa care va reprezenta Republica Moldova la IOL – International Linguistics Olympiad.

19 martie 2022: prima etapă – elevii vor avea de rezolvat 3 probleme într-un interval de 4 ore.

16 aprilie 2022: participare APLO – primii 10% sau primii 20 de elevi dintre participanții de la prima etapă (cu condiția să fi obținut peste media punctajelor la nivel național) vor participa la Asia Pacific Linguistics Olympiad, unde Republica Moldova participă în calitate de țară invitată.

Elevii vor avea de rezolvat 5 probleme într-un interval de 5 ore. mai 2022: selecția finală – primii 10 elevi în ordinea clasamentului de la APLO, vor face parte din lotul lărgit al Moldovei și vor beneficia de o pregătire intensivă, de către o echipa de profesori din România, urmată de o selecție finală unde vor avea de rezolvat 5 probleme în 6 ore.

Primii 4 clasați vor reprezenta Republica Moldova la etapa internațională a olimpiadei. Așadar, se dă startul înscrierilor pentru această competiție, prin completarea formularului disponibil mai jos. Pentru a te înscrie, accesează următorul link și completează formularul: https://forms.gle/2QNghUZXi57GVbsz6

Pentru detalii accesați linkul https://www.facebook.com/olrmoldova/

Related Posts

Leave a Reply