Noutăți

Scriitoarea Larisa Turea, eseist, publicist și critic de artă, a scos recent de sub tipar cea de-a treia ediție a volumului „Cartea foametei”

Scriitoarea Larisa Turea, eseist, publicist și critic de artă, a scos recent de sub tipar cea de-a treia ediție a volumului „Cartea foametei”, informează MOLDPRES.

Solicitată de agenție, Larisa Turea a menționat că volumul cuprinde 560 de pagini. „Este o ediție adăugită. Vrem să arătăm că, deși s-a făcut totul ca populația băștinașă să fie distrusă prin teroare și înfometare, prin marginalizare și umilință, totuși au rămas oameni. Mulți dintre ei și-au păstrat calitățile cele mai puternice. Am un material foarte interesant din satul Avdarma, din regiunea autonomă găgăuză. Ei au un muzeu foarte bogat, unde este și despre foamete și au făcut un memorial. Este unul dintre puținele memoriale care este dedicat celor care au murit prin înfometare. Am făcut un interviu cu Vera Stratulat din Voroteț, Orhei, care a decedat toamna trecută, o fostă învățătoare care a ridicat din mijloacele ei financiare un monument în memoria celor trei copii care au căzut victime atunci, în timpul foametei. Am ales să nu depăn eu istoriile, mi s-a părut mai nimerit monologul, pentru a face auzită vocea singulară, distinctă a fiecăruia. Nu încetez să mă minunez de frumusețea acestui cor de voci, de demnitatea umană amplificată”, a precizat autoarea.

Larisa Turea s-a născut la 29 februarie 1952 în satul Călinești, raionul Fălești. În 1974 a absolvit Facultatea de filologie, secția ziaristică a Universității de Stat din Moldova. A activat la cotidianul „Moldova Socialistă” (1973-1977), la revista „Moldova” (1977-1990), revistele „Lanterna magică” și „Sud Est” (1987-1992). În 1992-1997 a fost viceministru al Culturii și Cultelor, șef-adjunct al Direcției Principale Teatru și Învățământ Artistic. Din 2000 până în prezent este secretar al Teatrului Național „Mihai Eminescu”.

A editat cărțile „Portrete în relief” (1987), „Cartea foametei” (împreună cu Valeriu Turea, 1991), „În do major/Eugen Doga” (2007), „Cartea foametei” (2008), „ABC Doga, un destin în do major” (2018) ș.a. Larisa Turea este deținătoare a premiului Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, dar și a altor premii literare.

Related Posts