Un scriitor nu îşi ia niciodată vacanţă. 3 martie, este marcată, în întreaga lume, Ziua Mondială a Scriitorilor
Motto: „Un scriitor nu îşi ia niciodată vacanţă. Viaţa înseamnă pentru el fie să scrie, fie să se gândească la ce va scrie” – Eugène Ionesco
Sâmbătă, 3 martie, este marcată, în întreaga lume, Ziua Mondială a Scriitorilor, moment de celebrare a rolului important pe care îl deţine literatura ca element de dezvoltare a societăţii umane, în orice colţ al globului, prin intermediul libertăţii cuvântului. Ziua Internaţională a Scriitorilor a fost adoptată în ianuarie 1986, la cel de-al 48-lea Congres internaţional PEN Club, organizaţia internaţională a scriitorilor, transmite rador.ro
PEN Club (Poets – poeţi, Essayists – eseişti, Novelists – romancieri) a fost înfiinţat în anul 1921, la Londra, la iniţiativa britanicei Catherine Amy Dawson-Scott, poetă, dramaturg şi activist pentru pace, iar primul preşedinte a fost celebrul romancier John Galsworthy. Printre primii săi membri s-au numărat Joseph Conrad, Elizabeth Craig, George Bernard Shaw şi H.G. Wells. PEN Club este considerată cea mai veche organizaţie ne-guvernamentală din lume şi a fost creată cu scopul protejării scriitorilor şi a dreptului la liberă expresie.
În anul 1923 s-a înfiinţat PEN Clubul Român, într-o sincronizare aproape spontană cu fenomenul internațional, avându-l printre iniţiatori pe Liviu Rebreanu, o organizaţie din care au făcut parte de-a lungul timpului personalități literare cunoscute – Camil Petrescu, Lucian Blaga, Ion Pillat, Mhail Sebastian, Mircea Eliade, Ion Minulescu, Octavian Goga, Vasile Voiculescu, Ion Barbu, Victor Eftimiu și mulți alții.
La doi ani de la înfiinţarea PEN Club, erau 11 centre europene, toate participante la primul congres din 1923, ţinut la Londra, iar în 1925, existau deja 25 de centre PEN în Europa, cărora, pînă în 1931, li s-au adăugat câteva centre în America de Sud şi China, începînd astfel procesul de mondializare a PEN Clubului.
Președintele Centrului PEN Moldova este Vitalie Ciobanu, redactor-șef al revistei „Contrafort”.