Editura Ştiinţa anunţă lansarea volumului „Poezie europeană contemporană”, un grupaj de versuri din câţiva importanţi poeţi europeni de azi
Editura Ştiinţa anunţă despre lansarea volumului, Antologia Poezie europeană contemporană, de Valeriu Stancu. Antologia include un grupaj de versuri din câţiva importanţi poeţi europeni de azi.
Volumul cumulează astfel o imagine sintetică a liricii contemporane scrisă în ultimii ani pe vechiul continent. Diferenţa de viziuni poetice (un avantaj al antologiei) se explică prin diversitatea mediilor poetice în care se afirmă fiecare dintre ei, dar se datorează şi personalităţii distincte a fiecărui autor. Antologatorul a selectat poeme ale autorilor care îşi impun chiar azi vocile poetice (şi care abia mâine vor face prezenţă în manualele de literatură naţională sau şi universală).
O poezie nu doar diversă, ci şi foarte recentă, proaspătă şi vie, surprinzând liniile de forţă ale poeziei scrisa azi pe meridianele continentului, stilurile, temele şi temerile ei.
Selecţia include poezia a douăzeci şi doi de poeţi din Franţa, Luxemburg, Rusia, Belgia, Portugalia, Croaţia, Italia, Ungaria, Spania, Macedonia, Elveţia, Islanda şi este un fragment de panorama a poeziei europene, în viziunea alcătuitorului, traducătorului – care este și poet – Valeriu Stancu.
Cartea se adresează, în primul rând, iubitorilor de poezie, literaţilor, profesorilor, tineretului studios, care se delectează cu acest gen literar şi pe care îi interesează evoluţia actuală a genului în spaţiul cultural european.