Cultural Noutăți

Iată cum arată casa în care a locuit scriitorul Mihai Sadoveanu. Imagini cu Muzeul „Casa Mihai Sadoveanu”, Vânători-Neamț

Casa memorială ”Mihail Sadoveanu” din comuna Vânători-Neamţ, se află pe Dealul Vovidenia, în imediata vecinătate cu Schitul Vovidenia, la 1 km de Mănăstirea Neamţ.

Clădirea (1937) este construită în timpul şi la iniţiativa Mitropolitului Visarion Puiu al Bucovinei (1899 – 1964) cu destinaţia de palat arhieresc, mai apoi pusă la dispoziția scriitorului Mihail Sadoveanu în 1944 și cedată spre folosință pe viață, în 1949. Scriitorul a locuit în clădirea actualului muzeu în perioada 1944 – 1961, fiind reședința sa de vară, ultima sa vizită la casa din Vânători fiind în vara anului 1961. După moartea scriitorului, aceasta devine muzeu, începând cu 26 iunie 1966, fiind amenajat, inaugurat şi administrat de Muzeul Literaturii Române din Bucureşti, cu sprijinul familiei defunctului scriitor. Clădirea fost retrocedată Mitropoliei (1997), în acest moment fiind administrată de către monahi și cuprinde nouă camere, din care doar una etalează exponate ce au aparţinut înaltului clasic al literaturii.

Related Posts

Leave a Reply