Cultural Noutăți

Elevii claselor primare și gimnaziale sunt invitați să participe la concursul republican de desene „Ion Creangă-un basm fără sfârșit”. Vedeți aici regulamentul

Concursul republican de desene „Ion Creangă – un basm fără sfârșit” se desfășoară în perioada 9 – 26 aprilie 2021, în cadrul Proiectului „Festivalul Zilele Creangă”, susținut financiar de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova. Scopul concursului este promovarea creației scriitorului Ion Creangă și stimularea creativității copiilor, fiind organizat de Secția Națională a Consiliului Internațional al Cărții pentru Copii și Tineret (IBBY) în colaborare cu Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”.

La concurs participă copii din Republica Moldova din două categorii de vârstă:

– elevi din clasele I-IV;

– elevi din clasele V-IX.

La concurs se prezintă lucrări executate individual. Fiecare participant va prezenta la concurs un singur desen inspirat din operele scriitorului Ion Creangă.

Desenul trebuie să corespundă următoarelor cerințe:

– să fie realizat pe foaie de hârtie cu dimensiunea A3, fără passepartout;

– conținutul desenului trebuie să corespundă temei concursului;

– poate fi realizat în orice tehnică de lucru la alegere (desen, pictură etc.).

Juriul va aprecia lucrările conform următoarelor criterii:

a) respectarea cerințelor stabilite prezentului Regulament;

b) originalitatea;

c) creativitatea;

d) claritatea transpunerii mesajului în limbaj vizual;

e) gradul de acuratețe al execuției lucrării;

f) să nu fie plagiat (copiat).

Lucrările, care nu vor respecta condițiile regulamentului, vor fi excluse din concurs.

Lucrarea prezentată la concurs nu va fi semnată, dar va fi însoțită de o fișă cu datele personale ale autorului: titlul lucrării, numele și prenumele autorului, liceul/școala și clasa în care învață, localitatea, adresa e-mail, numărul de telefon la care poate fi contactat. Lucrările vor fi prezentate, personal sau prin poștă, la adresa: Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”, str. Șciusev 65, Chișinău MD-2012, cu specificarea Pentru concursul „Ion Creangă – un basm fără sfârșit”.

Termenul limită de prezentare a lucrărilor la concurs este 26 aprilie 2021.Juriul va examina lucrările prezentate, ținând cont de categoria de vârstă, și va desemna câștigătorii premiilor I, II, III și ai mențiunilor, după cum urmează:

Premiul I – 500 lei (4)

Premiul II – 400 lei (4)

Premiul III – 300 lei (4)

Mențiuni – 200 lei (20)

Toți participanții vor primi diplome de participare.

Lucrările premiate vor fi expuse în spațiul expozițional al Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă” și pe pagina de Facebook a bibliotecii. Organizatorii concursului vor edita un catalog al expoziției, care va include toate lucrările premiate. Festivitatea de premiere va avea loc în data de 25 mai 2021, în format online pe Zoom. Premianții vor fi invitați individual prin email sau telefon. Prezentând lucrarea la concurs, autorul își dă automat acordul pentru utilizarea datelor personale și a lucrării în scopurile stabilite în prezentul Regulament. Alte informații suplimentare la tel.: (022) 996159; (022) 009535

Related Posts