Astăzi se lansează o nouă carte semnată de Irina Nechit, Biblioteca Municipală B.P. Hasdeu
Biblioteca Municipală B.P. Hasdeu este gazda lansării cărţii Un om de succes şi alte pierderi, de Irina Nechit. Invitaţi: Dumitru Crudu, Viorica Ela, Vasile Gribincea şi Maria Şleahtiţchi. Carte apărută la Editura Prut.
„Un om de succes şi alte pierderi” (Editura Prut Internaţional, 2018) este o antologie de poezie a Irinei Nechit, care conţine texte din aproape toate volumele publicate, începând cu cele mai recente şi încheind cu cele din 1992. Un eventual exerciţiu de lectură îndărăt, adică pornind de la cartea din 1992 şi până la poemele inedite din capul antologiei va revela cititorului evoluţia unui poet cu un stil personal bine definit. Din unghiul panoramic al antologiei se vede limpede că poezia Irinei Nechit se aşează pe segmentul liricii moderniste mai curând, decât pe cel postmodernist. Ceea ce este caracteristic acestei poezii este eliminarea programatică a confesiunii fierbinţi în favoarea exerciţiului intelectual, al jocului minţii, de reprezentare a spiritului (titlul volumului din 1996, Cartea rece, nu a fost deloc accidental). Poeta nu optează pentru expresivitatea parodicului şi ludicului, nu îşi etalează substanţă livrescă, oferta ei constituie o poezie a notaţiilor cotidianului, mai ales ale lucrurilor aparent nesemnificative, ce îmbracă expresii minimaliste, concentrate, reci, oferind un univers preponderent obiectual. Insistenţa pe mecanica aspră a existenţei cotidiene, aglomerarea detaliilor minore creează totuşi o anumită stare a neliniştii care bruiază glacialitatea afişată. Proiecţiile idealizate ale eternului feminin nu o mai tentează pe poetă, condiţia feminităţii reieşind din opţiunea de a scrie lucid şi frust în cheia autenticităţii şi biografismului. Cu toate acestea, unele poeme dezvoltă un filon liric al amintirilor despre copilărie, casa părintească, mamă, tată, încălzind atmosfera fără digresiuni contemplativ-duioase. Dialectica acestor gesturi – înregistrarea aproape reportericească a prozaicului şi nostalgia după ipostazele genuine – potenţează acel dramatism recules sentimental şi potolit de cerebralitate în poezia Irinei Nechit.” subliniază criticul literar Aliona Grati
Irina Nechit (n. 1962) este o poetă din Republica Moldova, născută în satul Antonești, raionul Cantemir. Considerată o poetă din generația postmodernistă, Irina Nechit este cunoscută și ca jurnalist, cu articolele sale despre artă și diverse probleme ale culturii, publicate în special în săptămânalul Literatura și Arta, dar și ca dramaturg și traducător. Este unul dintre puținele nume basarabene care au trecut cu succes Prutul, Irina Nechit fiind deseori foarte bine apreciată în paginile revistelor literare din România și din alte țări. Este căsătorită cu poetul și prozatorul Nicolae Popa.