Noutăți

Scriitorul Mircea Cărtărescu a primit Premiul Thomas Mann

Scriitorul Mircea Cărtărescu a primit Premiul “Thomas Mann” pentru Literatură pe 2018, unul dintre cele mai mari premii literare germane, relatează Agerpres

“Tocmai am primit, cu mare emoţie, vestea că sunt câştigătorul Premiului Thomas Mann pentru literatură în 2018, unul dintre cele mai importante premii germane. Sunt foarte recunoscător juriului, ca şi Academiei Bavareze şi oraşului Lubeck, care-mi vor acorda acest premiu”, a scris Cărtărescu marţi pe Facebook.

Născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti, Mircea Cărtărescu a absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980.

Poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist, Cărtărescu reprezintă un nume românesc de referinţă nu doar în mediile literare din spaţiul german, opiniile, eseurile şi luările sale de poziţie pe teme de actualitate fiind găzduite în paginile unor ziare de calibru (Neue Zurcher Zeitung, Frankfurter Allgemeine Zeitung, Berliner Zeitung etc.).

Operele sale au fost traduse în limbile germană, engleză, italiană, franceză, spaniolă, poloneză, suedeză, bulgară, maghiară, fiind premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Ministerul Culturii, ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România.

În 2005, a primit Premiul literar “Giuseppe Acerbi”, Castel Goffredo, Italia, pentru romanul “Nostalgia”. De asemenea, autorul a primit Premiul Internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), Premiul Internaţional pentru Literatură “Haus der Kulturen der Welt”, Berlin (2012), Premiul internaţional pentru literatură, Berlin (2012), Premiul Spycher – Literaturpreis Leuk, Elveţia (2013), Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), Premiul Tormenta en un vaso, Spania (2014), Premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014), Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană (2015), Premiul Leteo, Spania (2017).

Sursa foto aici

Related Posts

Leave a Reply