Internațional Noutăți Viață de scriitor

Tatiana Ţibuleac este tot mai aproape de Premiul Uniunii Europene pentru Literatură. Romanul „Grădina de Sticlă” s-a calificat în concurs din partea României

Premiul Uniunii Europene pentru Literatură se acordă anual, începând cu anul 2008, unor scriitori contemporani de opere de ficțiune aflați la debut, din fiecare țară participantă la programul Europa Creativă (2014-2020). Țările sunt selectate prin rotație, transmite jurnalistii.ro

Finanțat prin intermediul Programului Europa Creativă, Premiul Uniunii Europene pentru literatură (EUPL) se acordă anual unor autori contemporani de opere de ficțiune, recunoscând talentul literar din toate colțurile Europei.

Pentru a marca această ocazie specială, dar și pentru a celebra diversitatea literaturii europene, multiculturalismului și 10 ani de succes ai Premiului, toți cei care au obținut această distincție au fost invitați să participe la concursul „O poveste europeană: câștigătorii EUPL scriu despre Europa”.

În 2019, din partea României s-au calificat în concurs următorii scriitori:

Augustin Cupșa, Așa să crească iarba pe noi, Bucureşti: Humanitas, 2017
Tudor Ganea, Porci, Iași: Polirom, 2018
Alina Pavelescu, Sindromul Stavroghin, Bucureşti: Humanitas, 2019
Tatiana Țibuleac, Grădina de sticlă, Chişinău: Cartier, 2018
Bogdan Alexandru Stănescu, Copilăria lui Kaspar Hauser, Iași: Polirom, 2017

Până în 2018 au fost premiați 108 autori din 37 de state europene, pentru opere scrise în limbile lor naționale.

Tatiana Țîbuleac s-a născut la 15 octombrie 1978 în Chișinău, Republica Moldova. Absolventă a Liceului „Iulia Hasdeu” din Chișinău; licențiată a Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării a USM. Devine cunoscută publicului larg în 1995, când inițiază rubrica „Povești adevărate” în cotidianul Flux. Din 1999 face parte din echipa PRO TV Chișinău în calitate de reporter, editor și prezentatoare de știri. Stabilită actualmente la Paris, unde lucrează în domeniul audiovizualului.

Debut editorial cu Fabule moderne, Editura „Urma Ta”, Chișinău, 2014; ediția a II-a, Editura „Libris Editorial”, Brașov, 2016. Cea de-a doua carte, Vara în care mama a avut ochii verzi, Editura Cartier 2017, este distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și Premiul revistei Observator Cultural. Romanul a apărut și în traducere franceză. Grădina de Sticlă este al doilea roman al Tatianei Țîbuleac.

Related Posts

Leave a Reply