Autori din Republica Moldova Noutăți

(Audio) Falsul Dimitrie. Antologie. Dumitru Crudu. Editura Cartier

Dumitru Crudu este scriitor român, născut la Flutura, Ungheni. După absolvirea școlii medii din satul natal, intră la Facultatea de Jurnalistică a Universității de Stat din Chișinău, apoi studiază limba georgiană la Facultatea de Litere a Universității din Tbilisi, care o abandonează în 1991 în plin război civil. Licențiat al Facultății de Filologie a Universității Transilvania din Brașov, avându-i profesori pe Cistelcan, Crăciun și Mușina.

De altfel Gheorghe Crăciun zicea că “Dumitru Crudu este un poet obsedat de o perpetuă fugă și regăsire de sine”.

Dimitrie

lui dimitrie îi este frică să adoarmă și adoarme

cu mașina de scris lângă el

cu o foaie albă băgata-n mașina de scris

cu literele d și c ridicate în aer

dimitrie o pune alături “ca pe o femeie goală”

aerul rece îl înconjoară

umbrele se ridică prin cameră

ca niște suluri de zăpadă

el adoarme îmbrățișat cu mașina de scris

cu clapele care îi îmbrățișează

burta și pieptul

cu banda neagră care îi flutură

la gât ca un fular

mașina de scris sub plapumă

lipită de dimitrie

și foaia albă

pe care o găsește pe jos

dimitrie o ia și o ridică și-o flutură prin aer

și bate în gol minute în șir nesfârșite

 

Fragment din “Falsul Dimitrie, antologie de versuri” de Dumitru Crudu, Editura Cartier, 2014.

Related Posts

Leave a Reply