Despre cultura, civilizația, istoria și literatura țărilor europene în perioada Imperiului Habsburgic, într-un volum lansat la Biblioteca Naţională
Un volum de materiale privind cultura, civilizația, istoria și literatura țărilor europene în perioada Imperiului Habsburgic, dar și interconexiunea acestora cu Republica Moldova, a fost lansat la Biblioteca Națională. Culegerea „Moșteniri comune” vine să informeze întreaga comunitate despre rolul și importanța studierii culturii lăsate de respectivul imperiu, transmite IPN.
Lilia Zabolotnaia, autor al culegerii, a spus că „Moșteniri culturale” este un volum care cuprinde articole științifice despre istorie și limbă ale savanților, bibliografilor, muzeografilor, adunate pe parcursul mai multor ani despre Imperiul Habsburgic. Potrivit autorului, acest volum permite iubitorilor de carte istorică, nu doar cercetătorilor, să citească despre cultura, civilizația, istoria și literatura țărilor europene în perioada destrămării Imperiului Habsburgic.
Elina Bolgarina, de la Serviciul Literaturile lumii din incinta Bibliotecii Naționale, a menționat că scopul urmărit prin tipărirea cărții a fost scoaterea la suprafață a unor procese istorice, fapte și nume care în acea perioadă au avut o contribuție și importanță pentru cultura multor țări din vecinătatea Austriei, în special pentru Republica Moldova.
Ambasadoarea Austriei la Chișinău, Christine Freilinger, a menționat că cei peste 600 de ani de viață ai Imperiului Habsburgic în centrul Europei au fost o lecție de viață. Oamenii de știință au apreciat eforturile depuse atunci, în perioada Imperiului Habsburgic, pentru a păstra un echilibru prin intermediul purtării negocierilor, găsirii unui compromis.
Culegerea a apărut în trei limbi: română, rusă și germană.