Premiul Planeta 2019, în valoare de 601.000 de euro, pentru scriitorul spaniol Javier Cercas
Scriitorul spaniol Javier Cercas a câştigat Premiul Planeta 2019, în valoare de 601.000 de euro, pentru romanul său ”Terra Alta”, care prezintă ancheta unui poliţist din Catalonia după atentatele islamiste din august 2017 din Barcelona şi Cambrils, relatează AFP, citat de agerpres.ro
Acest roman “încearcă să fie epopeea unui om care îşi caută locul în lume”, a explicat autorul, care a reuşit să câştige premiul în faţa compatriotului său Manuel Vilas şi a romanului său “Alegria”.
În “Terra Alta”, personajul principal este Melchor Marin, un fost detectiv devenit erou în timpul dublului atentat islamist comis cu ajutorul unor vehicule – în care 15 persoane au fost ucise şi peste 120 rănite pe 17 şi 18 august 2017 la Barcelona şi Cambrils – şi care trebuie să rezolve o triplă omucidere. “Romanul încearcă să fie o reflecţie asupra unor probleme care mă interesează şi care, din păcate, sunt foarte la modă în ultima vreme: valoarea legii, posibilitatea justiţiei, legitimitatea răzbunării…”, a declarat Javier Cercas la ceremonia de premiere de la Barcelona.
Romanele sale, traduse în aproximativ treizeci de limbi, s-au bucurat de succes internaţional. În 2001, el a câştigat notorietate cu cel de-al patrulea său roman “Soldaţii de la Salamina”, adaptat la cinema şi care relatează investigaţia sa despre scriitorul Rafael Sanchez Mazas, membru fondator şi ideolog al Falangei, care scapă ca prin minune de plutonul de execuţie într-o perioadă când mulţi deţinuţi franchişti şi-au sfârşit viaţa la zid. Romanul său “Anatomia unui moment” a fost numită “Cartea anului 2009” de ziarul El Pais.
Sursa foto: aici