Romanul Grădina de sticlă de Tatiana Ţîbuleac, care a obţinut Premiul Uniunii Europene pentru Literatură 2019, apărut în română la Editura Cartier (colecția Rotonda) în 2018, a fost lansat, în limba franceză, la Sala bizantină a Hôtel de Béhague – reședința Ambasadorului României în Franța. Versiunea franceză a romanului Le Jardin de verre a apărut […]
Month: March 2020
Editura Cartier a împlinit 25 de ani. Cu această ocazie, au făcut un sondaj printre profesioniști (redactori, critici literari, scriitori, jurnaliști, difuzori și librari) și cititori. Participanţii trebuiau să aleagă cele mai bune 25 de cărți publicate de Editura Cartier în acești 25 de ani: câte 5 titluri din câte 5 domenii editoriale – literatură […]
Pe 6 martie în Librăriile Cartier va avea loc Noaptea Cărților Deschise. Cărțile Cartier se vor vinde la jumătate de preț în Librăria din Centru de pe bdul Ștefan cel Mare nr.126 și în Librăria din Hol de pe str.București nr.68. Organizatorii anunţă că librăriile vor avea un program prelungit: de la ora 9.00 până […]
Scriitorii din toată lumea celebrează astăzi, 3 martie, Ziua Mondială a Scriitorilor. Această sărbătoare, mai degrabă universală decât profesională, reprezintă un bun prilej pentru evocarea rolului pe care îl are scrisul în viața omului. Dacă „la început a fost Cuvântul”, atunci Scrisul este nu doar mărturia celor spuse, dar și a celor făcute, descoperite și […]
Muzeul Național al Literaturii Române Iaşi dă startul înscrierilor în cadrul Concursului Naţional „Ion Creangă” de creaţie literară – Povești. Termenul limită de trimitere a lucrărilor pentru ediția a XXVIII-a este 31 martie 2020, transmite www.muzeulliteraturiiiasi.ro La concurs pot participa români de pretutindeni, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor
Librăria din Centru din Chișinău va fi gazda lansării antologiei Pâinea noastră cea din toate filele, de Vasile Romanciuc, apărut la Editura Cartier în colecția Cartier popular, coordonată de Gheorghe Erizanu. Alături de autor vor participa criticii de artă Eugen Lungu, Lucia Ţurcanu, Mircea V. Ciobanu şi scriitorul Iulian Filip. „…Vasile Romanciuc este un reflexiv care
În data de 05 martie 2020 cu începere de la orele 18.00, la Palatul Național „Nicolae Sulac” din Chișinău va avea loc un concert prilejuit de consemnarea a 50 de ani de la fondarea Orchestrei Naționale de muzică populară „Lăutarii” din Chișinău, transmite icr.ro Spectacolul muzical include un recital al maestrului Gheorghe Zamfir -regele naiului, […]
Editura Ştiinţa anunţă o nouă apariţie editorială, Izgonirea din poezie de Ion Mureşan. Autorul volumului este poetul exponenţial al generaţiei optzeciste româneşti, „cel mai important, şi cel mai valoros poet român de la finele veacului trecut şi de la începutul celui de acum.” (Al. Cistelecan). În el se îmbină magistral şi dramatic dilemele existenţiale şi
Salonul Cărţii de la Paris, care urma să aibă loc în perioada 20 – 23 martie la Porte de Versailles, a fost anulat din cauza riscurilor legate de răspândirea epidemiei de coronavirus, a anunţat duminică preşedintele Sindicatului național al editorilor din Franța, Vincent Montagne, citat de France24 şi rfi.ro “În urma deciziilor guvernamentale de a […]