Lansări de carte Noutăți

Valentina Șcerbani lansează la Chişinău romanul „Orașul promis”

Librăria din Centru e gazda lansării romanului Orașul promis” de Valentina Șcerbani, apărut la Editura Tracus Arte, București.  Evenimentul va avea loc pe 18 februarie la ora 18.15, cu participarea scriitorilor Maria Pilchin, Dumitru Crudu, Irina Nechit. 

„Oraşul promis este o narațiune a unei buzzatiene aşteptări, a unei expectative istovitoare, lacerante; Ileana, o adolescentă preluată de mătuşile sale, încearcă să se clarifice dacă o va mai vedea vie pe mama sa, ori aceasta a murit cu adevărat, cum i s-a arătat în vis, anunțată printr-o telegramă. Femeile se stabilesc în Toltre – un ținut cu „un aer uimitor de salin”, unde plouă aproape fără încetare, de la care, constați, se trage sfârşitul lumii şi finalul rațiunii;
Valentina Șcerbani debutează puternic, uluitor de matur, cu o viguroasă temă a senectuții, cred: când anume nu mai suntem copii? când ne mor părinții sau când încetăm să avem vreo comunicare cu ei, şi cu noi înşine, deopotrivă. Căci, singurătatea interioară ne face să înțelegem cât de neînsemnați suntem, iar pentru asta căutăm dovezi să amânăm acest adevăr iute, dur, usturător.” (Vladimir Bulat, critic de artă)

„Un debut care-ți taie răsuflarea: Orașul promis de Valentina Șcerbani. O carte puternică, fragilă, fluidă, încremenită. O carte despre neputință. O elegie disperată pentru Mamă. De o frumusețe sfâșietoare.” (Raluca Dună, critic literar)

Valentina Șcerbani s-a născut pe 11 ianuarie 1988. A studiat filologie franceză la Universitatea „Alecu Russo” din Republica Moldova; a obținut o bursă de masterat în mediere culturală inter-mediteraneană la Universitatea Ca`Foscari din Veneția, Universitatea Autonomă din Barcelona, Paul Valéry din Montpellier și Moulay Ismaïl din Meknès. A lucrat mai mulți ani în presa scrisă, radio și TV.

Related Posts

Leave a Reply