Home Posts tagged Republica Moldova (Page 5)
Cultural Literatura Universală Contemporană Noutăți
Lista scurtă a British Book Awards 2019, care conţine un număr semnificativ de voci feminine şi autori de renume internaţional, a fost dată publicităţii.  Organizatorii premiilor au precizat că autorii propuşi arată o perspectivă deschisă spre exterior, în ciuda mesajelor politice „reductive” care domină ştirile, relatează PA, citat de Agerpres. Pe listă se regăsesc autori
Cultural Divers Noutăți
Biobibliografia „Ion Ungureanu”, dedicată regretatului actor de teatru și film, regizor, profesor, filosof al artei scenice și publicist, ex-ministru al Culturii, a fost lansată miercuri, 13 martie, la Biblioteca Națională a Republicii Moldova (BNRM).  Lucrarea a fost elaborată în cadrul Proiectului editorial „Moldavica”, seria „Teatru și film”, inițiat de BNRM, iar
Autori din Republica Moldova Lansări de carte Noutăți
Editura „Ştiinţa” îi invită pe consumatorii de artă, precum și pe toți cei interesaţi la lansarea cărții „Compoziţii tematice în sculptura moldovenească: anii 1940–2010”, autor Ana Marian, în cadrul căreia se va vorbi despre apariţia, evoluţia şi metamorfozele stilistice ale compoziţiei sculpturale ca gen în Basarabia. Evenimentul de lansare va avea loc astăzi, 5 martie,
Lansări de carte Noutăți
Biblioteca Națională a Republicii Moldova vă invită la lansarea cărții „Cântecele de acasă mă poartă prin lume” semnată de Mihai Ciobanu şi Tatiana Slivca, apărută la editura Prut Internațional.  „Această carte este despre universul uman și artistic al interpretului Mihai Ciobanu, despre credință, care constituie barometrul echilibrului în toate aspectele vieții și
Cultural Divers Lansări de carte Noutăți
Librăria din Centru (bd. Ștefan cel Mare, nr.126) din Chișinău invită la lansarea albumului Eugeniu Ureche, ediție îngrijită de Petru Hadârcă. „Admirație și fascinație. Cred că astfel pot fi descrise impresiile trăite de cei care l-au văzut sau l-au auzit măcar o dată pe Eugeniu Ureche jucând în scenă sau recitând un poem. Vocea, puternică […]
Cultural Filosofie Istorie Noutăți Noutăți editoriale Recomandările cititorilor
Doru Căstăian este profesor de filosofie la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galați şi a făcut o listă pentru edupedu.ro cu zece cărți de știință în limba română pe care orice profesor ar trebui să le citească. Profesorul menţionează „că s-a gândit că ar fi binevenit un articol scurt, care să prezinte zece titluri […]
Cultural Divers Noutăți
Japonia nu este vestită doar pentru invenţii şi tehnologii moderne în Republica Moldova, dar şi prin cultură. La Muzeul Naţional de Artă din Chişinău a fost inaugurată o expoziţie inedită… de păpuşi japoneze. Vernisajul a stârnit un interes deosebit din partea publicului, care a făcut ca sala să fie neîncăpătoare, transmite tvrmoldova.md Păpușa ocupă un […]
Lansări de carte Noutăți
Librăria din Centru și editura Cartier invită la o seară poetică Petru Cărare, prilejuită de apariţia volumelor „Parodii” și „Săgeţi”.  Evenimentul va avea loc joi, 14 februarie, la ora 18.15, la Librăria din Centru, Editura Cartier. Potrivit organizatorilor, la eveniment vor participa autorii încondeiaţi de peniţa maestrului: Marcela BENEA, Vasile ROMANCIUC, Iulian FILIP,
Noutăți
Cel mai important eveniment literar din Franța, Salonul de Carte de la Paris (Livre Paris), a ales Europa invitat de onoare al celei de-a 39-a ediţii, care se va desfăşura între 15 şi 18 martie 2019.  Şaizeci de autori de pe bătrânul Continent, între care italianul Erri de Luca, spaniolul Javier Cercas şi austriacul Robert […]